Crin Antonescu: „Președintele României trebuie să repare și să curețe STATUL”

Publicat: 03/09/2024, 23:11
Actualizat: 03/09/2024, 23:37

Crin Antonescu, fostul președinte al Partidului Național Liberal (PNL), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul.

Crin Antonescu: „E mai bine să fii condus de un om puternic și competent care nu te iubește”

Fost președinte interimar al țării și fost președinte al Senatului, Crin Antonescu, care a candidat la alegerile prezidențiale din 2009, a spus că speră să vină un candidat care să spună „o să fie un pic altfel pentru conducerea României”.

„De politica externă a României, de identitatea României, de efortul statului…ar fi frumos asta. Presupui că toți iubesc România. Să ne spună fiecare, așa, de ce iubesc ei România? De ce iubește  Ciucă, Lasconi, Simion, Geoană România? Nu e un test de imaginație, de creativitate, de poezie. Este pur și simplu un răspuns pe care aceștia îl pot da, da sau nu….”, a declarat Crin Antonescu.

Fostul lider liberal ar prefera mai degrabă un președinte care să nu fie iubitor de țară, dar puternic și competent.

„E mai bine să fii condus de un om puternic și competent care nu te iubește decât de unul care te iubește și nu e în stare să facă lucruri. Dar fără a fi un criteriu politic sau o valoare în politică, în acest moment,  pentru mine, ca alegător, ar fi interesant să văd”.

Crin Antonescu, despre nominalizarea prim-ministrului

Întrebat de Marius Tucă, gazda emisiunii, despre cum ar trebui să fie numit prim-ministrul, Crin Antonescu a răspuns:

„Ca la carte. Conform Constituției. Știu că nu prea s-a mai întâmplat și nu s-a mai întâmplat….vrei să spui că începând cu Băsescu și continuând cu Iohannis, prin niște hotătâri succesive ale Curții Constituționale, s-a așezat în cutuma politică și a fost acceptat la nivelul societății, propus prim-ministrul cutare. Păi au ieșit ăia pe primul loc, dar sunt consultări, dar și consultări dacă sunt, tot pune pe cine vrea președintele. Am ajuns la o prezidențializare de facto și ăsta e un motiv pentru care e important pe cine punem președintele. Cred că este normal ca președintele României, cel care va fi ales, să fie după câteva criterii, primul, să fie, indiscutabil, cel al rezultatului la urne pentru alegerile parlamentare”.

Crin Antonescu, dacă ar fi devenit președinte….

Crin Antonescu, președintele interimar al României între (10 iulie 2012 – 27 august 2012)
Crin Antonescu, președintele interimar al României între (10 iulie 2012 – 27 august 2012)

Crin Antonescu a îndeplinit funcția de președinte interimar al țării când președintele Traian Băsescu a fost suspendat din funcție de către Parlament, pentru a doua oară, în vara anului 2012. Întrebat cum ar fi fost dacă ar fi devenit președinte, el a detaliat cum ar fi negociat formarea guvernului:

„Eu dacă aș fi candidat la prezidențiale, eu aș spune oamenilor „dragii mei, eu voi folosi prerogativele prezidențialele  la maximum așa cum au fost acceptate. Deci, așteptați-vă nu la un exercițiu arbitrar, ci constituțional, la maximul limitelor drepturilor și libertățile cetățeanului pe care nu le voi atinge cu tot aparatul meu de stat niciodată împotriva legii, drepturile și rolul Parlamentului. Oricât de prezidențial ar fi statul, PARLAMENTUL este scris în CONSTITUȚIE, reprezentând națiunea română. Apoi, majorități, apoi niște idei….președintele vine cu un program prezidențial. Se poate întâmpla ca premierul să rezulte din combinația parlamentară cu un alt program. Asta înseamnă spațiu de negociere”.

Ce ar trebui să facă președintele ideal?

Crin Antonescu, întrebat cum ar trebui să arate președintele ideal, a afirmat:

Eu nu am fost de acord cu creșterea continuă a prerogativelor prezidențiale. Dar în acest moment, la câte lucruri sunt de reașezat și reparat în România,  singura șansă ar fi să punem un președinte bun care să ducă la maximum prerogativele sale. În afară de politica externă, el mai are o mare atribuție – să REPARE și să CUREȚE statul român, să pună locul lor instituțiile majore în acest stat, să terminăm cu statele paralele”. 

Liderul liberal este încrezător în capacitatea României de a ajunge la vârsta de maturitate a democrației americane în 1-2 decenii.

Crin Antonescu: „Aș fi de acord să ne întoarcem și la monarhie….”

Întrebat de gazda emisiunii dacă ar fi de acord să se întoarcă la mandatul prezidențial de 4 ani, Crin Antonescu, care a fost profesor de istorie,  a răspuns:

„Eu aș fi de acord să ne întoarcem și la MONARHIE, dacă am avea cu cine să o facem. Pentru mine, că sunt 4 ani sau 5 ani….”.

Dacă România ar deveni o republică parlamentară

Întrebat dacă ar fi de acord ca România să devină o republică parlamentară ca celelalte țări europene unde parlamentul alege președintele (exceptând Franța, Portugalia și Lituania unde președintele este ales de populație), liderul liberal nu ar renunța la forma actuală de guvernare.

„Sunt absolut de acord că dacă o facem în continuare cu un președinte ales de popor, POPORUL vrea, POPORUL are sentimentul că asta i-a mai rămas. Nu e îndeajuns, nu este convins că își pune chiar el președintele, dar ține măcar la această mică sărbătoare. Dar atunci, trebuie așezată clar Constituția într-un regim PREZIDENȚIAL, democratic, cu Parlament”, a spus Crin Antonescu în emisiunea „Marius Tucă Show”. 

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?